Un tanar fara permis de conducere a fost prins de politisti in ultimul moment

Luni , in jurul orei 21:00, în timp ce acționa pe raza comunei Horodnic de Sus, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a efectuat semnal regulamentar de oprire unei motociclete care nu avea aplicată plăcuța cu numărul de înmatriculare, însă conducătorul acesteia nu s-a conformat și a continuat deplasarea, iar după circa 5 km, a abandonat motocicleta și a fugit spre o zonă împădurită, însă a fost prins de polițiști și identificat în persoana unui tânăr de 19 ani din comuna Boroaia.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar motocicleta nu figurează ca fiind înmatriculată.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancționat contravențional.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ‘conducerea unui vehicul neînmatriculat’ și ‘conducerea unui vehicul fără permis de conducere’, ce va fi soluționat procedural

No Comments Yet.

Leave a comment

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien