Florian Coldea – demis din fruntea SRI

Scandalul Ghiță – Coldea a înregistrat cea mai importantă victimă, chiar în persoana prim-adjunctului SRI. Instituția care până azi l-a avut în frunte pe Coldea a dat următorul comunicat, pe care vi-l prezentăm în integralitate.

„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la domnul general-locotenent Florian Coldea şi care au fost supuse unor verificări preliminare, directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a dispus, conform procedurilor, constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale. În acest sens, până la finalizarea verificărilor, domnul general locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia Directorului, potrivit prevederilor legale, iar atribuţiile funcţiei de prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii vor fi preluate de către Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig. Sunt analizate toate circumstanţele prezentate public precum şi documentele puse la dispoziţie de general-locotenent Florian Coldea”, anunţă SRI.

Același Serviciu Român de Informații completează: „a dezvoltat mecanisme interne de investigare a oricăror indicii cu privire la încălcări ale legii ori a cadrului normativ intern, pe baza unei metodologii şi proceduri validate în timp”.

Sebastian Ghiţă a difuzat, pe postul România TV, şapte înregistrări în care face declaraţii despre Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, susţinând că avea o relaţie de prietenie cu aceştia, notează Mediafax.

No Comments Yet.

Leave a comment

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien