” Fancy fiesta a la francaise ” organizat la USV

Cu scopul de a încuraja învățarea limbilor străine și, mai ales, de a milita pentru toleranță culturală în spațiul european, Facultatea de Litere și științe ale Comunicării din cadrul Universității ‘Ștefan cel Mare’ din Suceava organizează cea de-a VIII-a ediție a Concursului de interpretare de cântece Fancy fiesta a la francaise. Acest concurs se adresează atât studenților, cât și elevilor din școlile și liceele sucevene, fiind menit să contribuie nu numai la promovarea plurilingvismului, ci și la întărirea colaborării dintre învățământul preuniversitar și cel universitar.

Pe data de 9 iunie 2017, de la ora 10, vor urca pe scena Auditoriumului ‘Joseph Schmidt’ treisprezece grupuri de copii și adolescenți talentați, de la următoarele instituții școlare: Colegiul de Artă ‘Ciprian Porumbescu’, Suceava (profesor coordonator Iulia Buraciuc), Colegiul Național ‘Mihai Eminescu’ din Suceava (profesori coordonatori Daniela-Irina Melisch, Felicia Vranău, Cristina Hetriuc și Letiția Costache), Școala Gimnazială Basarabi-Preutești (profesori coordonatori Adina Popa și Delia Rusu), Școala Gimnazială ‘Ion Irimescu’ Fălticeni (profesori coordonatori Anca Nastasă și Maria Luncănița), Școala gimnazială ‘Nicolae Popinceanu’ Mihoveni (profesor coordonator Claudia Vornicu), Școala Gimnaziala Oniceni, (profesori coordonatori Iulia Samson și Maria Cucoș), Școala Gimnazială Todirești (profesori coordonatori Lăcrămioara Cocîrlă și Denisa Catrinescu), Școala Gimnaziala Verești (profesori coordonatori Maria Tatiana Purice și Nicoleta Bimokono) și Școala Gimnazială Zvoriștea (profesori coordonatori Daniela Ciornei, Iustin Florin Rusu și Sfichi Dorina). Cântând în franceză, engleză, spaniolă, italiană, rusă, greacă, japoneză, germană și latină, participanții, prezentați și evaluați de studenții de la Litere, își vor disputa premiile oferite de Agenția Universitară a Francofoniei, Institutul Francez din România (din București și Iași), Facultatea de Litere și științe ale Comunicării și Centrul de Reușită Universitară al USV. În acest an, l’Association Sevriolaine d’Aide et de Partage din Sevrier (Franța) este din nou un partener de nădejde al universității sucevene, nu numai prin premiile generoase puse la dispoziția organizatorilor, ci și prin prezența, în juriu, a domnilor Jean-Marie Cardinet și Jamel Ouhmich. Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, reprezentat de domnul inspector de specialitate Constantin Tiron, sprijină, de asemenea, organizarea acestui eveniment.

Ediția 2017 a concursului Fancy fiesta a la francaise are toate șansele să fie, ca și edițiile precedente, un prilej de bucurie împărtășită de invitați, studenți, elevi și profesori.

No Comments Yet.

Leave a comment

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien